Un crâmpei din cronica unui război absurd (evident, pleonastic)

 

Julia și cele două fiice ale ei vin din Harkiv, cel de-al doilea ca mărime oraș al Ucrainei, intens bombardat de ruși în ultimele zile. Au ajuns în Rm-Sărat după șase zile de mers cu mașina. Probabil, s-ar fi putut ajunge mai repede, dar Julia a mărturisit că nu are experiență în șofat. Au plecat cu un Fiat 500 burdușit cu lucruri personale, atat cât să le rămână loc pentru ele.

Cele trei vorbesc engleza, inclusiv mezina Ania. Am putut comunica, iar cel mai important, am putut glumi. Da, chiar am glumit și am creat o atmosferă destinsă, prietenoasă. Julia e o femeie dârză, a zâmbit tot timpul și nu s-a plâns nicio clipă. Își păstrează speranța. Soțul ei a rămas să lupte, uneva în zona Cernobîl.

Ania are într-o cutie cu capacul găurit un șobolan negru. Animăluțul ei de companie. Îl cheamă Umyvaka. Râd de pronunția noastră. Ne spun amuzate că înseamnă ceva de genul „cel care se spală pe față”.

La un moment dat, Julia iese la mașină și aduce o geantă din pânză neagră. Ne arată cu mândrie creațiile sale. Ad-hoc, improvizează o expoziție de tablouri pe covorul oltenesc din sufrageria Casei Moșescu. Sunt vreo 6-7 tablouri de mici dimensiuni cu acceași imagine surprinsă în diferite anotimpuri, în diferite momene ale zilei. Două stânci de pe țărmul Mării Negre. După ce i-am ascultat explicațiile, a scos din aceeași geantă alte „piese” ale averii purtate în băjenie: niște lucrări miniaturale de tapițerie bizantină. Eu le asemănam cumva cu un soi de goblenuri sau de broderii, dar erau mult mai sofisticate. Piesa de bază era Sf. Vasile cel Mare (Св. Василія Великого – cum era brodat de o parte și de alta ale capului sfântului). Prin niște ochelari speciali, se crea un efect 3D ireal. Se evidenția privirea expresivă a sfântului care parea să buchisească literele chirilice ale unei cărți.

 Julia este critic de artă. Este autoare a unei monografii unice în lume: „DECORATIVE FABRICS IN THE MOSAICS OF RAVENNA” despre tehnica țesăturilor în biserica bizantină timpurie. În fapt, o cercetare și decodare a imaginilor țesăturilor ca o limbă vie, datorită corelării acestora cu textele grecești autentice. Julia dezlușește în aceste țesături limbajul mesajelor precise și vii ale creștinilor, care au ajuns la noi din cele mai vechi timpuri.

Am mâncat măcinici. Julia știa despre ce este vorba. Am sărbătorit Ziua Femeii. Am râs, ne-am jucat cu cele mici. Julia e un simbol. O femeie care-mi întărește convingerea: