OCTAVIAN MOȘESCU - 129 de ani de la naștere. Spiritul său bonom ne veghează!

      

     Modul în care l-am „cunoscut” pe Octavian Moșescu este o poveste încărcată de misticism, care transcede timpul și spațiul. Totul a început pe când studiam un simbol antic al geometriei sacre, anume Floarea Vieții. Acest simbol era cunoscut inclusiv în Dacia Hiperboreeană ca fiind „Crucea lui Zamolxe”. Intrigat de această denumire, am început să caut informații despre Zamolxe. Inevitabil am ajuns la mitul „Zamolxe” al lui Lucian Blaga. Acesta a fost declicul care a îndreptat toată atenția mea către marele poet și filosof român.

Am citit întreaga operă blagiană (poetică și literară, filosofică și autobiografică), apoi diverse biografii despre viața și opera lui Lucian Blaga. Nu mai știu de unde, am aflat despre corespondența lui Lucian Blaga cu primarul Balcicului din perioada interbelică, nimeni altul decât râmniceanul Octavian Moșescu. Și, din carte în carte, inclusiv cărțile scrise de Octavian Moșescu, în 2016 am plecat la Balcic, pe urmele acestuia.

     După această excursie, în care m-am îndrăgostit iremediabil de Balcic, am simțit un impuls, nefiresc pentru mine, de a căuta mormântul lui Octavian Moșescu spre a-i aprinde o lumânare (același lucru l-am șimțit și l-am făcut pentru Lucian Blaga!). Marea surpriză a fost atunci când am văzut crucea lui Octavian Moșescu: pe aceasta era gravat simbolul de la care a pornit totul: FLOAREA VIEȚII!

       Mai mult decât atât, datorită spiritului bonomului Octavian Moșescu am cunoscut descendenții acestuia, cei care ne sunt acum unii dintre cei mai buni prieteni de familie. Apoi, am înființat Asociația Culturală „Octavian Moșescu” și, sub protecția spiritului celui care o patronează, am reușit să dăm numele acestuia muzeului municipal pe care Octavian Moșescu l-a înființat acum câteva decenii.

       Am fost din nou în Balcic cu membrii Asociației pe urmele sale, apoi pe Valea Râmnicului. Asociația Culturală „Octavian Moșescu” a editat și lansat cărți, a reeditat „Foaia Râmnicului”, a organizat expoziții și tabere de pictură, a realizat bustul sopranei Florica Cristoforeanu și a inaugurat statuia acesteia (un vis neîmplinit pe timpul vieții lui Octavian Moșescu). Eu, cel puțin, simt permanent spiritul lui Octavian Moșescu alături de noi.

        În continuarea demersului de documentare, anul acesta, am avut surpriza de a descoperi o fotografie inedită (chiar și pentru cei din familia lui Moșescu)  aflată în arhivele din Viena. Octavian Moșescu președintele ,,România Jună” Octavian Moșescu președintele ,,România Jună"la semicentenarul societății - Viena 1921!

Fotografie făcută cu ocazia semicentenarului Societăţii România Jună (1923).
La mijloc, Octavian Moșescu, președintele Societăţii România Jună, aflat lângă  Victor Babeş.
Primul din stânga jos este Iuliu Maniu, iar primul din dreapta, jos, tenorul Traian Grosavescu.

„Pentru bal închiriase cea mai spațioasă sală din aceeași clădire a Hofburgului. Spre seară, s-au adunat în sala împodobită festiv cu panglici tricolore. Octavian Moșescu a deschis balul printr-un scurt discurs. Din culise, de după o cortină de catifea albastră, a poftit în sală membrii unui ansamblu de dansuri populare însoțiți de un taraf:

-       Iată surpriza mea! O sărbătoare românească oferită de ansamblul de jocuri „Chindia”, înființat și condus de distinsul meu concitadin, domnul Menelas Chircu!

Mult mai surprinzătoare a fost însă apariția boierului Chircu în costum popular. Cu toate că îl văzuseră cu câteva ore mai devreme, era greu de recunoscut. Doar zâmbetul său șarmant, ițit de sub mustățile-i răsucite, l-a deconspirat pe distinsul domn din ajun. Acum, fostul deputat, părea un dac desprins de pe basorelieful columnei împăratului Traian din Roma. Purta pălărie neagră și cămașă albă, având altița brodată cu motive florale roșii și albastre. La brâu era încins cu un chimir lat din piele maronie. De aceeași culoare erau și opincile din piele tăbăcită de vacă cu nojițe legate peste ițari. Se sprijinea ciobănește într-un toiag din lemn de corn pe care era sculptat cu măiestrie un șarpe încolăcit printre frunze de viță-de-vie. Bătând ferm cu bastonul în podea, salută participanții la bal, apoi adăugă cu mândrie:

-       Ne face o mare cinste faptul că președintele „României June” este din târgul nostru!

Ridicând bastonul înspre Octavian, boierul rîmnicean zâmbi șugubăț pe sub mustața înspicată. Dându-și pălăria pe spate, roti ochii peste întreaga adunare, spunând:

-        Înainte de a da curs suitei noastre de jocuri, vă invit pe domniile voastre să încingem cu toții „Hora Unirii”, aici în inima Vienei!

Cu un gest scurt, dar ferm al capului, făcu semn tarafului să înceapă. Imediat acordurile celebrei melodii răsunau în sala vieneză de bal. Membrii ansamblului au început să invite la dans participanții, iar în scurt timp se învârteau cu toții în câteva hore concentrice. Toată suflare cânta binecunoscutele versuri:

-         „Hai să dăm mână cu mână,

Cei cu inima română”...

După ce „Hora Unirii” s-a terminat, aplauzele și ovațiile tuturor participanților au durat minute în șir. În acest răstimp, dansatorii au revenit pe scenă, începând programul cu jocul „Chindia”, cel care le și dădea numele. Grupați în semicerc, fiecare cu mâinile peste umerii celuilalt, au început jocul cu pași tropotiți după ritmul muzicii. O feerie de culori din costumele lor populare a prins viață simultan cu pașii laterali. Din mijlocul lor, carismaticul Menelas Chircu strigă cu glas baritonal:

-       „Ușurel și apăsat,

Ca la Rîmnicu Sărat!”

După acest joc popular, profitând de starea de spirit creată, Octavian Moșescu a luat din nou cuvântul, proclamându-l pe concitadinul său membru de onoare al Societății Academice „România Jună”. În aplauzele tuturor, boierul Chircu le mulțumi în felul său, dansând „Brâulețul”, un joc în care eclipsa pe oricare dintre tinerii din ansamblul Chindia.”

                                                                        (fragment din TEINO KOR)

Scurt istoric al întemeierii și dezvoltării orașului Râmnicu Sărat

 

„Iubita lui Sabato” - o lectură pe ritmuri de tango argentinian

 

În urmă cu doi ani, cartea „Bibliotecarul Infernului” mi-a oferit o călătorie de neuitat (turistică, istorică și ....inițiatică:

http://fratilagenovel.blogspot.com/2021/08/turismliterar-partea-ii-bibliotecarul.html)

Mulțumindu-i autorului, d-lui Constantin Severin, am purtat o corespondență cu dumnealui și, de la început, am descoperit două puncte comune – haiku-ul și ingineria. Am devenit astfel, inevitabil, prieteni (virtuali). Iată, în virtutea acestei prietenii și a generozității dumisale, autorul mi-a expediat cu autograf, în toamna anului trecut, o altă carte – „Iubita lui Sabato”- editura Eikon.

        Am citit-o la finele anului 2022, până în Sărbători, dar nu am mai avut timp să-mi notez impresiile acestei lecturi. Scriitura păstrează aceeași aură mistică, profund spirituală. Erudiția autorului îmi este deja bineștiută și recunoscută. Nu voi destăinui ce se întâmplă în carte, doar că iubita lui Sabato este româncă, profesoară de fizică la facultatea din Buenos Aires.

Cele patru capitole ale cărții au denumiri muzicale (Andante, Alegreto, Menuet-Trio, Presto) și se desfășoară „departe, departe, departe, peste mări și țări, undeva unde dansul e rege”, Argentina scriitorului Ernesto Sábato - doctor în științe fizico-matematice.

Inevitabil, cartea am citit-o ascultând...tango: „Un tango nobil, precum Caminito sau Sur, spune inimii dar și minții lucruri mult mai profunde decât o carte de metafizică”. Și, da, efectul produs transfigurează miezul ființei „fiindcă timpul are o relație de tip metafizic cu muzica, o comuniune deasupra fizicii universului vizibil”. Se poate simți asta ascultând „Moderato Mistico” de Astor Piazzola. Și... am continuat lectura ascultând tango! Autorul are dreptate: esența tangoului derivă din contopirea spiritualității cu senzualitatea!

Nu mă mai surprinde exprimarea poetică a autorului, acesta fiind un poet cu o recunoaștere internațională. Crezul său poetic e spus clar și răspicat: „Poezia, după mine, trebuie să releve realitatea sau visele omului.”  Și, iată, întreg textul „Iubita lui Sabato” este străbătut de un fior liric de o rară frumusețe: „aș vrea să te ating, dar mâna îmi alunecă pe suprafața convexă a timpului”, „Mângâierea: o căutare tactilă a nevăzutului, a infinitului alterității, o gingășie cu fior cosmic”,  „colții absenței tale mi-au sfâșiat inima”, „nostalgia este extrem de ascuțită, o răsucire de cuțit în rana dorului” ...e.tc. ... e.t.c.

Încă de la citirea cărții „Bibliotecarul Infernului”, am realizat că dl. Constantin Severin știe a descâlci facil „caligrafia indescifrabilă a inimii” dumisale. Acum, deja sunt convins că știe taina ascunsă a inimii: „fiecare om are un câmp de biounde specific, caracterizat printr-o anumită frecvență”; „gândurile noastre influențează realitatea, până la ele mai mici particule elementare, ești ceea ce gândești”; „tot ce există sunt doar vibrații ale conștiinței”; „emoția este energie”... iar concluzia e una: Iubirea este forța unificatoare a universului.

O frază cu inflexiuni pur blagiene dezvăluie că „adevăratul secret al vieții nu este să fii prezent, ci să fii prezent în mister”. Iar un alt adevăr dezvăluit ar fi că „nu trebuie să cauți absolutul în afara timpului, ci în clipele trecătoare dar intense pe care le trăim lângă cei dragi”.

Pe timpul lecturii am aflat și noima autografului - „O poveste de dragoste poate schimba fața unui oraș” – este titlul unei piese de teatru fractal. Iar din carte aflăm că „aprope tot ce e natural/viu e un fractal, asta ar însemna ca fiecare individ „extras” din comunitate să fie întocmai cu comunitatea, sau comunitatea să reprezinte o oglindă a fiecărui individ în parte ”. Constantin Severin este și pictor, fiind considerat fondator al expresionismului arhetipal, iar simbolurile pe care le-a zugrăvit sunt izbăvite din „sâmburele atemporal, aflat în consonanţă cu muzica sferelor”.

E clar, această lectură mă îmbie la lectură și trebuie să-mi trec pe listă cel puțin una dintre cărțile lui Ernesto Sábato: „Tunelul” (1948), „Despre eroi și morminte” (1961) și „Abaddón, exterminatorul” (1974), toate cele trei romane fiind traduse în limba română. Mai că aș învăța să dansez tango, dar asta sună utopic!!! J