În urmă cu doi ani, cartea „Bibliotecarul Infernului” mi-a
oferit o călătorie de neuitat (turistică, istorică și ....inițiatică:
http://fratilagenovel.blogspot.com/2021/08/turismliterar-partea-ii-bibliotecarul.html)
Mulțumindu-i autorului, d-lui Constantin Severin, am purtat o corespondență cu dumnealui și, de la început, am descoperit două puncte comune – haiku-ul și ingineria. Am devenit astfel, inevitabil, prieteni (virtuali). Iată, în virtutea acestei prietenii și a generozității dumisale, autorul mi-a expediat cu autograf, în toamna anului trecut, o altă carte – „Iubita lui Sabato”- editura Eikon.
Cele patru capitole ale cărții au denumiri muzicale (Andante, Alegreto, Menuet-Trio, Presto) și se desfășoară „departe, departe, departe, peste mări și țări, undeva unde dansul e rege”, Argentina scriitorului Ernesto Sábato - doctor în științe fizico-matematice.
Inevitabil, cartea am citit-o ascultând...tango: „Un
tango nobil, precum Caminito sau Sur, spune inimii dar și minții lucruri
mult mai profunde decât o carte de metafizică”. Și, da, efectul produs
transfigurează miezul ființei „fiindcă timpul are o relație de tip metafizic cu
muzica, o comuniune deasupra fizicii universului vizibil”. Se poate simți asta
ascultând „Moderato Mistico” de Astor
Piazzola. Și... am continuat lectura ascultând tango! Autorul are dreptate:
esența tangoului derivă din contopirea spiritualității cu senzualitatea!
Nu mă mai surprinde exprimarea poetică a autorului, acesta
fiind un poet cu o recunoaștere internațională. Crezul său poetic e spus clar și răspicat:
„Poezia, după mine, trebuie să releve realitatea sau visele omului.” Și, iată, întreg textul „Iubita lui Sabato” este
străbătut de un fior liric de o rară frumusețe: „aș vrea să te ating, dar mâna
îmi alunecă pe suprafața convexă a timpului”, „Mângâierea: o căutare tactilă a
nevăzutului, a infinitului alterității, o gingășie cu fior cosmic”, „colții absenței tale mi-au sfâșiat inima”, „nostalgia este extrem de ascuțită, o răsucire de cuțit în rana dorului” ...e.tc.
... e.t.c.
Încă de la citirea cărții „Bibliotecarul Infernului”, am
realizat că dl. Constantin Severin știe a descâlci facil „caligrafia
indescifrabilă a inimii” dumisale. Acum, deja sunt convins că știe taina ascunsă a
inimii: „fiecare om are un câmp de biounde specific, caracterizat printr-o
anumită frecvență”; „gândurile noastre influențează realitatea, până la ele mai
mici particule elementare, ești ceea ce gândești”; „tot ce există sunt doar
vibrații ale conștiinței”; „emoția este energie”... iar concluzia e una: Iubirea este forța unificatoare a universului.
O frază cu inflexiuni pur blagiene dezvăluie că
„adevăratul secret al vieții nu este să fii prezent, ci să fii prezent în
mister”. Iar un alt adevăr dezvăluit ar fi că „nu trebuie
să cauți absolutul în afara timpului, ci în clipele trecătoare dar intense pe
care le trăim lângă cei dragi”.
Pe timpul lecturii am aflat și noima autografului - „O
poveste de dragoste poate schimba fața unui oraș” – este titlul unei piese de teatru
fractal. Iar din carte aflăm că „aprope tot ce e natural/viu e un
fractal, asta ar însemna ca fiecare individ „extras” din comunitate să fie
întocmai cu comunitatea, sau comunitatea să reprezinte o oglindă a fiecărui
individ în parte ”. Constantin Severin este și pictor, fiind considerat fondator
al expresionismului arhetipal, iar simbolurile pe care le-a zugrăvit sunt
izbăvite din „sâmburele
atemporal, aflat în consonanţă cu muzica sferelor”.
E clar, această lectură mă îmbie la lectură și trebuie să-mi trec pe listă cel puțin una dintre cărțile lui Ernesto Sábato: „Tunelul” (1948), „Despre eroi și morminte” (1961) și „Abaddón, exterminatorul” (1974), toate cele trei romane fiind traduse în limba română. Mai că aș învăța să dansez tango, dar asta sună utopic!!! J
