OCTAVIAN MOȘESCU - 129 de ani de la naștere. Spiritul său bonom ne veghează!

      

     Modul în care l-am „cunoscut” pe Octavian Moșescu este o poveste încărcată de misticism, care transcede timpul și spațiul. Totul a început pe când studiam un simbol antic al geometriei sacre, anume Floarea Vieții. Acest simbol era cunoscut inclusiv în Dacia Hiperboreeană ca fiind „Crucea lui Zamolxe”. Intrigat de această denumire, am început să caut informații despre Zamolxe. Inevitabil am ajuns la mitul „Zamolxe” al lui Lucian Blaga. Acesta a fost declicul care a îndreptat toată atenția mea către marele poet și filosof român.

Am citit întreaga operă blagiană (poetică și literară, filosofică și autobiografică), apoi diverse biografii despre viața și opera lui Lucian Blaga. Nu mai știu de unde, am aflat despre corespondența lui Lucian Blaga cu primarul Balcicului din perioada interbelică, nimeni altul decât râmniceanul Octavian Moșescu. Și, din carte în carte, inclusiv cărțile scrise de Octavian Moșescu, în 2016 am plecat la Balcic, pe urmele acestuia.

     După această excursie, în care m-am îndrăgostit iremediabil de Balcic, am simțit un impuls, nefiresc pentru mine, de a căuta mormântul lui Octavian Moșescu spre a-i aprinde o lumânare (același lucru l-am șimțit și l-am făcut pentru Lucian Blaga!). Marea surpriză a fost atunci când am văzut crucea lui Octavian Moșescu: pe aceasta era gravat simbolul de la care a pornit totul: FLOAREA VIEȚII!

       Mai mult decât atât, datorită spiritului bonomului Octavian Moșescu am cunoscut descendenții acestuia, cei care ne sunt acum unii dintre cei mai buni prieteni de familie. Apoi, am înființat Asociația Culturală „Octavian Moșescu” și, sub protecția spiritului celui care o patronează, am reușit să dăm numele acestuia muzeului municipal pe care Octavian Moșescu l-a înființat acum câteva decenii.

       Am fost din nou în Balcic cu membrii Asociației pe urmele sale, apoi pe Valea Râmnicului. Asociația Culturală „Octavian Moșescu” a editat și lansat cărți, a reeditat „Foaia Râmnicului”, a organizat expoziții și tabere de pictură, a realizat bustul sopranei Florica Cristoforeanu și a inaugurat statuia acesteia (un vis neîmplinit pe timpul vieții lui Octavian Moșescu). Eu, cel puțin, simt permanent spiritul lui Octavian Moșescu alături de noi.

        În continuarea demersului de documentare, anul acesta, am avut surpriza de a descoperi o fotografie inedită (chiar și pentru cei din familia lui Moșescu)  aflată în arhivele din Viena. Octavian Moșescu președintele ,,România Jună” Octavian Moșescu președintele ,,România Jună"la semicentenarul societății - Viena 1921!

Fotografie făcută cu ocazia semicentenarului Societăţii România Jună (1923).
La mijloc, Octavian Moșescu, președintele Societăţii România Jună, aflat lângă  Victor Babeş.
Primul din stânga jos este Iuliu Maniu, iar primul din dreapta, jos, tenorul Traian Grosavescu.

„Pentru bal închiriase cea mai spațioasă sală din aceeași clădire a Hofburgului. Spre seară, s-au adunat în sala împodobită festiv cu panglici tricolore. Octavian Moșescu a deschis balul printr-un scurt discurs. Din culise, de după o cortină de catifea albastră, a poftit în sală membrii unui ansamblu de dansuri populare însoțiți de un taraf:

-       Iată surpriza mea! O sărbătoare românească oferită de ansamblul de jocuri „Chindia”, înființat și condus de distinsul meu concitadin, domnul Menelas Chircu!

Mult mai surprinzătoare a fost însă apariția boierului Chircu în costum popular. Cu toate că îl văzuseră cu câteva ore mai devreme, era greu de recunoscut. Doar zâmbetul său șarmant, ițit de sub mustățile-i răsucite, l-a deconspirat pe distinsul domn din ajun. Acum, fostul deputat, părea un dac desprins de pe basorelieful columnei împăratului Traian din Roma. Purta pălărie neagră și cămașă albă, având altița brodată cu motive florale roșii și albastre. La brâu era încins cu un chimir lat din piele maronie. De aceeași culoare erau și opincile din piele tăbăcită de vacă cu nojițe legate peste ițari. Se sprijinea ciobănește într-un toiag din lemn de corn pe care era sculptat cu măiestrie un șarpe încolăcit printre frunze de viță-de-vie. Bătând ferm cu bastonul în podea, salută participanții la bal, apoi adăugă cu mândrie:

-       Ne face o mare cinste faptul că președintele „României June” este din târgul nostru!

Ridicând bastonul înspre Octavian, boierul rîmnicean zâmbi șugubăț pe sub mustața înspicată. Dându-și pălăria pe spate, roti ochii peste întreaga adunare, spunând:

-        Înainte de a da curs suitei noastre de jocuri, vă invit pe domniile voastre să încingem cu toții „Hora Unirii”, aici în inima Vienei!

Cu un gest scurt, dar ferm al capului, făcu semn tarafului să înceapă. Imediat acordurile celebrei melodii răsunau în sala vieneză de bal. Membrii ansamblului au început să invite la dans participanții, iar în scurt timp se învârteau cu toții în câteva hore concentrice. Toată suflare cânta binecunoscutele versuri:

-         „Hai să dăm mână cu mână,

Cei cu inima română”...

După ce „Hora Unirii” s-a terminat, aplauzele și ovațiile tuturor participanților au durat minute în șir. În acest răstimp, dansatorii au revenit pe scenă, începând programul cu jocul „Chindia”, cel care le și dădea numele. Grupați în semicerc, fiecare cu mâinile peste umerii celuilalt, au început jocul cu pași tropotiți după ritmul muzicii. O feerie de culori din costumele lor populare a prins viață simultan cu pașii laterali. Din mijlocul lor, carismaticul Menelas Chircu strigă cu glas baritonal:

-       „Ușurel și apăsat,

Ca la Rîmnicu Sărat!”

După acest joc popular, profitând de starea de spirit creată, Octavian Moșescu a luat din nou cuvântul, proclamându-l pe concitadinul său membru de onoare al Societății Academice „România Jună”. În aplauzele tuturor, boierul Chircu le mulțumi în felul său, dansând „Brâulețul”, un joc în care eclipsa pe oricare dintre tinerii din ansamblul Chindia.”

                                                                        (fragment din TEINO KOR)

Scurt istoric al întemeierii și dezvoltării orașului Râmnicu Sărat

 

„Iubita lui Sabato” - o lectură pe ritmuri de tango argentinian

 

În urmă cu doi ani, cartea „Bibliotecarul Infernului” mi-a oferit o călătorie de neuitat (turistică, istorică și ....inițiatică:

http://fratilagenovel.blogspot.com/2021/08/turismliterar-partea-ii-bibliotecarul.html)

Mulțumindu-i autorului, d-lui Constantin Severin, am purtat o corespondență cu dumnealui și, de la început, am descoperit două puncte comune – haiku-ul și ingineria. Am devenit astfel, inevitabil, prieteni (virtuali). Iată, în virtutea acestei prietenii și a generozității dumisale, autorul mi-a expediat cu autograf, în toamna anului trecut, o altă carte – „Iubita lui Sabato”- editura Eikon.

        Am citit-o la finele anului 2022, până în Sărbători, dar nu am mai avut timp să-mi notez impresiile acestei lecturi. Scriitura păstrează aceeași aură mistică, profund spirituală. Erudiția autorului îmi este deja bineștiută și recunoscută. Nu voi destăinui ce se întâmplă în carte, doar că iubita lui Sabato este româncă, profesoară de fizică la facultatea din Buenos Aires.

Cele patru capitole ale cărții au denumiri muzicale (Andante, Alegreto, Menuet-Trio, Presto) și se desfășoară „departe, departe, departe, peste mări și țări, undeva unde dansul e rege”, Argentina scriitorului Ernesto Sábato - doctor în științe fizico-matematice.

Inevitabil, cartea am citit-o ascultând...tango: „Un tango nobil, precum Caminito sau Sur, spune inimii dar și minții lucruri mult mai profunde decât o carte de metafizică”. Și, da, efectul produs transfigurează miezul ființei „fiindcă timpul are o relație de tip metafizic cu muzica, o comuniune deasupra fizicii universului vizibil”. Se poate simți asta ascultând „Moderato Mistico” de Astor Piazzola. Și... am continuat lectura ascultând tango! Autorul are dreptate: esența tangoului derivă din contopirea spiritualității cu senzualitatea!

Nu mă mai surprinde exprimarea poetică a autorului, acesta fiind un poet cu o recunoaștere internațională. Crezul său poetic e spus clar și răspicat: „Poezia, după mine, trebuie să releve realitatea sau visele omului.”  Și, iată, întreg textul „Iubita lui Sabato” este străbătut de un fior liric de o rară frumusețe: „aș vrea să te ating, dar mâna îmi alunecă pe suprafața convexă a timpului”, „Mângâierea: o căutare tactilă a nevăzutului, a infinitului alterității, o gingășie cu fior cosmic”,  „colții absenței tale mi-au sfâșiat inima”, „nostalgia este extrem de ascuțită, o răsucire de cuțit în rana dorului” ...e.tc. ... e.t.c.

Încă de la citirea cărții „Bibliotecarul Infernului”, am realizat că dl. Constantin Severin știe a descâlci facil „caligrafia indescifrabilă a inimii” dumisale. Acum, deja sunt convins că știe taina ascunsă a inimii: „fiecare om are un câmp de biounde specific, caracterizat printr-o anumită frecvență”; „gândurile noastre influențează realitatea, până la ele mai mici particule elementare, ești ceea ce gândești”; „tot ce există sunt doar vibrații ale conștiinței”; „emoția este energie”... iar concluzia e una: Iubirea este forța unificatoare a universului.

O frază cu inflexiuni pur blagiene dezvăluie că „adevăratul secret al vieții nu este să fii prezent, ci să fii prezent în mister”. Iar un alt adevăr dezvăluit ar fi că „nu trebuie să cauți absolutul în afara timpului, ci în clipele trecătoare dar intense pe care le trăim lângă cei dragi”.

Pe timpul lecturii am aflat și noima autografului - „O poveste de dragoste poate schimba fața unui oraș” – este titlul unei piese de teatru fractal. Iar din carte aflăm că „aprope tot ce e natural/viu e un fractal, asta ar însemna ca fiecare individ „extras” din comunitate să fie întocmai cu comunitatea, sau comunitatea să reprezinte o oglindă a fiecărui individ în parte ”. Constantin Severin este și pictor, fiind considerat fondator al expresionismului arhetipal, iar simbolurile pe care le-a zugrăvit sunt izbăvite din „sâmburele atemporal, aflat în consonanţă cu muzica sferelor”.

E clar, această lectură mă îmbie la lectură și trebuie să-mi trec pe listă cel puțin una dintre cărțile lui Ernesto Sábato: „Tunelul” (1948), „Despre eroi și morminte” (1961) și „Abaddón, exterminatorul” (1974), toate cele trei romane fiind traduse în limba română. Mai că aș învăța să dansez tango, dar asta sună utopic!!! J

Poetul de Mov: „Dumnezeu e UNUL și este ETERN!”

     Eu spun de o lună că rușii nu bombardează în Ucraina în halul în care se susține de la începutul conflictului în vuvu-media. Iată că prestigiosul hebdomadar american Newsweek vine acum cu un articol intitulat "Bombardierele lui Putin ar putea devasta Ucraina, dar totuși nu o fac. America a trimis mai multe bombe în prima zi a războiului din Irak decât a făcut Rusia într-o lună în Ucraina". Păi, nu e ce ziceam și eu cu referire la Bagdad, Damasc, Novi Sad e.t.c.?

https://www.newsweek.com/putins-bombers-could-devastate-ukraine-hes-holding-back-heres-why-1690494

    Articolul este devastator pentru narațiunea isterică căreia îi suntem victime, și este cu atât mai credibil cu cât citează surse din chiar serviciile de informații americane. Iată ce spune un ofițer american: "Inițial am fost nedumerit de ce nu au fost trimise mai multe rachete cu rază lungă de acțiune în Kiev și în alte orașe mari precum Odesa.... Dar apoi a trebuit să-mi schimb modul de gândire pentru a vedea războiul prin ochii lui [Vladimir] Putin".

    Oameni buni, a vedea războiul prin ochii lui Putin nu înseamna a-i fi fan sau a fi filorus, ci pur și simplu a înțelege mersul ostilităților dirijate de acesta. Ce naiba vor fi făcând serviciile noastre similare? Or sa vina oare, ca și dupa '89, cu scuza că au raportat real, dar conducerea  bla...bla...?! E rușinos să ieși pe sticlă TV ca ofițer de informații sau analist militar, fie și în rezervă, și să susții balivernele furnizate pe tava (cu tain?) de „Centrala Global Groove Radio” („Global Radioşanţ”, cum s-ar zice), uitându-ți acasă gânditoarea în care s-a așternut colbul uitării peste Jurământul depus altădată. Guvernele și regimurile se schimba, Dumnezeu e UNUL și este  ETERN!

„Istoria zilelor noastre se scrie cu povești de adormit copiii… Omenirii” (Poetul de Mov)

Bunul meu prieten Marian Ilie (personajul Poetul de Mov din TEINO KOR) este colonel în rezervă și a îndeplinit diferite funcții pe linie de diplomație militară. Cea mai mare parte din cariera sa s-a derulat în Secția Legături Militare Externe și ca atașat militar în cadrul Ambasadei României la Ankara.

(foto: dubla lansare de carte - 08.02.2020)

„Abordând evenimentele dintr-o perspectivă lipsită de ură și părtinire, putem încerca să scoatem adevărul din haznaua cu minciuni mediatice (atât de „corecte politic”, încât au speriat planeta și riscă să ducă la distrugerea ei...).

Se pare că va fi o furtuna de foc, pe care Biden l-a aprins la întâlnirile de zilele acestea de la Bruxelles, consacrate razboiului din Ucraina...

Da, Biden declară nonșalant că se va instaura o Nouă Ordine Mondială, care va fi controlată de SUA. A spus-o acum, în Europa, fără echivoc, nu cum făcuse în urma cu vreo săptamână la Washington, la întalnirea cu oamenii de afaceri. Eu scriu de ani buni că nu e "teorie", cum se susținea oficial, ci pur și simplu conspirație, botezată mai recent "Marea Resetare" ca să nu i se zică pe față.

Iar dacă după întâlnirile de la Bruxelles, Joe Biden vorbește deschis despre Noua Ordine Mondială, este clar că războiul din Ucraina face parte din marele plan al resetării Lumii și că încet-vorbitorul se și vede cu sacii în căruță - ceea ce ar însemna că Ucraina este doar un pas și că indiferent de ce se va întampla aici, NATO nu-și abandonează planul. Cu alte cuvinte, resetarea se va face, cu orice preț, fie și fără Eurasia controlată de Rusia. NOM -  Noua Ordine Mondială va fi, de fapt, NOEA - Noua Ordine Euroatlantică!

Mă ia cu frisoane când mă gândesc cum se va suprapune "ordinea" asta  peste dezordinea din Euratlantida...

Eu zic să ne îndreptăm privirile spre triliardarii Lumii - mâna aceea de descreierați care se joacă cu destinul Umanității, în posesia cărora se află peste jumătate din avuția acesteia. Triliardarii Lumii (Elita Exclusiv Boema), marii păpușari a tot ce se mișcă pe Glob.

Vai de Lumea în care mai avem de trăit!”

Poetul de Mov

O fotografie de la Euromaidan - Kiev 2014 (Pe atunci se iscau întrebări... Acum, se întrezăresc răspunsuri.)

Ieri, am postat pe Facebook această fotografie de la Euromaidan - Kiev 2014 - peste care am suprapus un (pseudo)haiku scris la acea vreme (cu un mesaj care azi pare profetic! - sic!). 

Pe atunci se iscau întrebări... Acum, se întrezăresc răspunsuri.

Concomitent, l-am întrebat pe Poetul de Mov ce răspunsuri întrevede.

Răspunsul acestuia mi-a sosit promp: „Eu zic să așteptăm să vedem ce zice prea-zicătorul Răs-Putin. La el sunt toate răs-punsurile...”

Până la răs-punsul lui Putin, am spicuit din e-mailurile primite în acest week-end de la Poetul de Mov:

„Eu (Poetul de Mov – nota mea) am mai spus că rușii tratează realitatea într-o altă manieră, nu ca heirupiștii neomarxisti din America și din întreaga lume. Rusia își va continua agresiunea și va face Ucraina praf si pulbere. Iar dacă dintre conștiințele conducătorilor de la Kiev, Washington, Londra, Bruxelles și celelalte capitale occidentale nu sunt deloc mișcate, ucrainienii trebuie să înțeleagă că au fost sacrificați pentru cauza victoriei neomarxismlui în Europa și în Lume! Iar dacă Ucraina nu va fi să fie singura victimă, să ne fie de bine tuturor - vom dormi cum ne-am așternut!...

Războiul din Ucraina e o părticică din contextul  international, iar eu cred că e prematur să considerăm afacerea terminată, în măsura în care războiul din Ucraina (și dedesubturile lui) este o afacere - și chiar este! Am convingerea că rușii au chibzuit suficient, astfel încât să nu se lase puși cu botul pe labe. Este evident că SUA, singura parte care are de câștigat din acest conflict, își instigă aliații europeni, ca și pe ucraineni.

Sunt mai bine de 5 zile de când Rusia avansa propunerile pentru a se pune capăt luptelor. Nimeni (dintre adversari!?) nu a clintit un deget, ci au trancănit și flencănit în limbajul lor de diamant, cu un preț din ce în ce mai apăsător plătit de bietul popor de sacrificiu. E evident că Occidentul nu vrea să se implice direct și că Rusia nu va da inapoi, iar șansele ca Putin să fie răsturnat de la putere nu prea se întrevăd. Cum poate Occidentul cel "democrat" și grijuliu cu drepturile omului să lase lucrurile sa evolueze tot așa? Până când?

Deocamdată trebuie să constatăm că în aceasta fază a ostilitatilor, cu bombardamente în adevăratul sens (dar nici pe departe la capacitatea lor uriașă) și distrugeri considerabile,  rușii încă nu se ating de cea mai mare parte a teritoriului Ucrainei, ci acționează doar în zonele periferice cu populație preponderent (sau în procent semnificativ) de etnie rusă, plus capitala Kiev - asaltul acestuia urmând probabil să fie faza a treia a invaziei și să suporte distrugeri similare. Se vrea oare pustiirea întregului teritoriu al Ucrainei?

Ooof, sărman popor ucrainean!”

NOTĂ: Deoarece eticheta de neomarxism este folosită în ultima vreme tot mai des, încerc să dezlipesc un capăt al acesteia pentru a vedea peste ce anume este lipită:

Evident, cuvântul neomarxism este unul compus: neo+marxism.  Marxismul este un termen clar, bazat pe teoria lui Marx/Engels și a fost în fapt o „inginerie socială centralizată” care, în final, a „generat” dictatori. (Vag, îmi amintesc că în primul semestru al anului întâi de facultate am „studiat” un curs care se numea, parcă,  „Socialism științific și materialism dialectic”!).

Din ceea ce am citit, neomarxismul poate fi considerat tot o inginerie socială, dar fragmentară și cu un scop ascuns (!?) de a menține la putere o elită. Eu am denumit-o generic Elita Exclusiv Boema. Aceasta ar avea o agendă trans și antinațională, dorindu-și o putere care să domine și să controleze guverne și vizând, în final, o guvernare globală.

Neomarxismul ar putea fi definit ca un curent actual de dictatură (!) politico-ideologică camuflată în hainele ”democrației” și ”drepturilor omului”, o mișcare perfidă care se extinde treptat și continuu. Asta mă duce cu gândul la povestea broaștei care ajunge să fiarbă fară a realiza acest lucru deoarece fusese pusă la foc mic într-o oala cu apa rece! Astfel, s-ar putea spune că suntem deja sub puterea neomarxismului social și politic (!?).

Neomarxismul pare a fi o denumire cu substrat ironic menită de a devia pe  o pistă falsă, pierdută în ceața teoriei conspirației (pe românește spus, o abureală). Te face să crezi că este o upgradare/adaptare a teorie lui Marx, deși nu are nicio legătură cu aceasta. Observăm că establishmentul Exclusiv Boema, format din unii dintre cei mai „puternici” oameni ai planetei, se cam frește de eticheta neomarxismului. Sub pretextul unei umbrele protectoare pentru oamenii de rând, această umbrelă maschează de fapt lumea de deasupra sa: lumea elitei Exclusiv Boema, aproape inaccesibilă celor de sub „protecția” umbrelei.

Elita știe, dar ține ascunsă străvechea taină: TEINO KOR. De aceea încearcă să țină turma la baza piramidei lui Maslow, neavând niciun interes de a destăinui această taină care ar duce la elevarea conștiinței fiecărui individ și, prin cunoașterea adevăratului Sine, la împlinirea fiecăruia (autorealizarea/ sens suprem/ concretizarea/ realizarea unui potențial personal maxim) și înțelegerea sensului vieții (un sens creator așa cum ni-l dezvăluie marele Lucian Blaga).

 

Un crâmpei din cronica unui război absurd (evident, pleonastic)

 

Julia și cele două fiice ale ei vin din Harkiv, cel de-al doilea ca mărime oraș al Ucrainei, intens bombardat de ruși în ultimele zile. Au ajuns în Rm-Sărat după șase zile de mers cu mașina. Probabil, s-ar fi putut ajunge mai repede, dar Julia a mărturisit că nu are experiență în șofat. Au plecat cu un Fiat 500 burdușit cu lucruri personale, atat cât să le rămână loc pentru ele.

Cele trei vorbesc engleza, inclusiv mezina Ania. Am putut comunica, iar cel mai important, am putut glumi. Da, chiar am glumit și am creat o atmosferă destinsă, prietenoasă. Julia e o femeie dârză, a zâmbit tot timpul și nu s-a plâns nicio clipă. Își păstrează speranța. Soțul ei a rămas să lupte, uneva în zona Cernobîl.

Ania are într-o cutie cu capacul găurit un șobolan negru. Animăluțul ei de companie. Îl cheamă Umyvaka. Râd de pronunția noastră. Ne spun amuzate că înseamnă ceva de genul „cel care se spală pe față”.

La un moment dat, Julia iese la mașină și aduce o geantă din pânză neagră. Ne arată cu mândrie creațiile sale. Ad-hoc, improvizează o expoziție de tablouri pe covorul oltenesc din sufrageria Casei Moșescu. Sunt vreo 6-7 tablouri de mici dimensiuni cu acceași imagine surprinsă în diferite anotimpuri, în diferite momene ale zilei. Două stânci de pe țărmul Mării Negre. După ce i-am ascultat explicațiile, a scos din aceeași geantă alte „piese” ale averii purtate în băjenie: niște lucrări miniaturale de tapițerie bizantină. Eu le asemănam cumva cu un soi de goblenuri sau de broderii, dar erau mult mai sofisticate. Piesa de bază era Sf. Vasile cel Mare (Св. Василія Великого – cum era brodat de o parte și de alta ale capului sfântului). Prin niște ochelari speciali, se crea un efect 3D ireal. Se evidenția privirea expresivă a sfântului care parea să buchisească literele chirilice ale unei cărți.

 Julia este critic de artă. Este autoare a unei monografii unice în lume: „DECORATIVE FABRICS IN THE MOSAICS OF RAVENNA” despre tehnica țesăturilor în biserica bizantină timpurie. În fapt, o cercetare și decodare a imaginilor țesăturilor ca o limbă vie, datorită corelării acestora cu textele grecești autentice. Julia dezlușește în aceste țesături limbajul mesajelor precise și vii ale creștinilor, care au ajuns la noi din cele mai vechi timpuri.

Am mâncat măcinici. Julia știa despre ce este vorba. Am sărbătorit Ziua Femeii. Am râs, ne-am jucat cu cele mici. Julia e un simbol. O femeie care-mi întărește convingerea: