joi, 18 august 2016

Coasta de Argint


Coasta de Argint
 
- pe urmele edilului din Balcic, râmniceanul Octavian Moșescu -
 
Pe parcursul acestui an, documentându-mă despre regina Maria, am aflat de prietenia acesteia cu Octavian Moșescu. Râmnicean de origini, acesta care a fost primar al Balcicului în două perioade (între 1931-1932, și respectiv, 1938-1940).
 Am mai fost în Balcic acum câțiva ani, cu ocazia vizitării „Cuibului liniștit” - Castelul reginei Maria. Castelul, devenit emblema orașului, atrage prin farmecul său exotic, dar și datorită minunatelor sale grădini, din ce în ce mai mulți turiști români.
Mi-am propus așadar, să pășesc pe urmele acestui om de cultură, publicist, poet și colecționar de artă, unul dintre inițiatorii curentului Art Nouveau. În acest sens, am convenit ca o parte din concediu să îl petrecem pe Coasta de Argint, așa cum se numește țărmul însorit al mării din zona Balcic. Astfel, la începutul lunii august am plecat în Bulgaria.
Pe lângă cărțile pe care le-am luat la mine, despre învățăturile lui Aristotel, Toma de Aquino și Rudolf Steiner, necesare aprofundării studiilor pentru „Teino Kor”, am împrumutat de la Biblioteca municipală două dintre cărțile scrise de Octavian
Moșescu: „Vitralii” și „Alte vitralii”. Ambele sunt apărute la editura Litera în 1971 și respectiv 1973.
 Din Râmnicu-Sărat până la Balcic, chiar pe țărmul Mării Negre, sunt exact 350 km. Traseul a fost cât se poate de lejer, fapt care ne-a ajutat să fim punctuali. Am fost primiți de Maria Gudova, proprietara „Guest House Silver Pearl”. Chiar dacă nu știa boabă de română și nici de engleză, am simțit ospitalitatea din privirea și zâmbetul ei. Era exact cum ne-am închipuit-o în urma „semi-dialogului” telefonic pe care l-am purtat cu ea (în cele din urmă, blestemul de la Turnul Babel, slavă Google translate, a fost alungat cu ajutorul e-mailului!). Trecută de 50 de ani, blondă, spălăcită și slabă țâr, această femeie avea permanent zâmbetul pe buze. Rațiunea alegerii acestui hotel a fost apropierea față de plajă. Într-adevăr, până la apa mării sunt vreo 50 m, iar distanța până la micuța plajă amenajată se parcurgea în maxim 5 min.
*    *
*
 
 


 
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 
Coasta de Argint” –
alchimia luminii
preschimbă marea
 
 


Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea e mai puternică și, într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să învingă.

 
 
*    *
*
 

 
Ajuns acasă, am mers în cimitirul din Rm-Sărat. La jumătatea aleii principale, se află crucea ridicată în 1974 de Octavian Moșescu (1894-1982). Am rămas surprins că pe cruce era gravat simbolul dacic –Crucea lui Zamolxe- care reprezintă nemurirea, patternul Florii Vieții. Sunt astfel pe deplin convins că regina Maria, numită și Regina Inimii, i-a împărtășit fostului primar din Balcic Taina Inimii!
 

 
 
se poate citi și pe 
sau
 
 
 
Frățilă Genovel-Florentin
18.08.2016

Niciun comentariu: