„04 iunie
Am plecat din aeroport spre casă.
Contele nu a vrut să stea în față, astfel încât, în dreapta mea a rămas tot
fiul meu. Îi vedeam în oglinda retrovizoare doar jumatate din chip. Nu-i puteam
aprecia vârsta, părea tânăr și bătrân în același timp. Un bărbat încă frumos,
distins, elegant, cu un aer jovial care emana în jur o energie pozitivă, densă
și un iz discret, dar bine definit, de parfum de mosc sălbatic. Eu și fiul meu
tăceam mâlc, privindu-ne din când în când, cu coada ochiului, timp în care
distinsul nostru musafir se așeza comod pe bancheta din spate a mașinii, punând
alături servieta în care ne-a spus că are un laptop. Am reușit să ieșim din
aglomerație și să intrăm pe drumul care ne purta spre casă. Curiozitatea nu îmi
dădea pace, așa că l-am întrebat direct :
-De unde ați avut cartea mea
PICURI DE ROUĂ, că abia a apărut luna trecută?!
-De la o bibliotecă din Paris.
Întâmplător sau poate că deloc întâmplător, mă aflam acolo, în momentul în care
a sosit un lot de cărți din România.
Într-adevăr, mi-am amintit că un
exemplar din orice carte apărută la această editură va ajunge și în Franța, la o bibliotecă din
Paris.
-Despre cărți vom avea timp să
vorbim când vom pleca spre Transilvania. Acum, aș vrea să vorbesc cu tânărul
din fața mea care doar a tăcut până acum. De fapt, continuă Contele, nici nu a
avut timp să vorbească de noi! Uite ce tânăr este ! O mlădiță suavă care crește
ocrotită de iubirea luminii !
-Câți ani ai tinere cavaler? întrebă misteriosul Conte.
-Treisprezece, a răspuns fiul
meu, cu o voce slabă, timidă, ezitantă.
Am vrut să-i spun să vorbească
mai tare dar distinsul nostru oaspete continuă jovial :
-Deci, cum se spune în Occident,
ești deja teenager! Acum lasă-mă, te rog, să-mi continui indiscreția și să te
întreb care sunt preocupările unui tânar, în afară de obligațiile școlare
cuprinse într-o programă, cu siguranță anostă și rigidă !
Am vrut să-i explic că îl întreabă
despre preocupările lui extrașcolare, despre pasiunile lui, dar fiul meu
înțelesese,evident și a răspuns promt :
-Îmi place să cânt la chitară! De
data aceasta vocea lui emana entuziasm și plăcere.
-Are acasă trei chitări! am
completat eu ușor penibil, cred.
-Dar ce fel de muzică îți place,
ce anume cânți ? întrebă Contele, vizibil interesat.
-Rock! răspunsul s-a rostogolit
plin, ferm, trădând pasiunea.
Deja fiul meu se întorsese
jumătate înspre spate, pentru a-și putea privi interlocutorul.
-Foarte interesant! spuse domnul.
Este un stil de muzică absolut deosebit. Chiar, sunt curios ce îmi poți spune
tu despre rock, pentru că eu nu mă pricep mai deloc! Îmi poți explica?
Eram sigur că voia doar să audă
ce gândește fiul meu despre rock, nicidecum că nu știe nimic despre rock.
În loc de răspuns, fiul meu își
conectă un stick de memorie la radioul mașinii și ridică volumul. Instantaneu,
acordurile muzicii au invadat întreg habitaclu.
-Acesta este rock! spuse zâmbind,
după ce a redus volumul .
-Cine erau ăștia ? întreb eu .
-Nirvana, ”Come as you are” !
spuse fiul meu.
-Granița între bine și rău este
fragilă, precum o pojghiță! spuse sfătos Contele. Solistul acestei formații a
început să cânte având inițial un mesaj clar, marcat fiind de o copilărie grea,
dar a sfârșit ajungând un sclav al drogurilor care l-au dus la pierzanie.
Eu și fiul meu ne-am privit
discret, surprinși de faptul că știa aceste amănunte, iar el continuă:
-Rockul s-a născut ca un mod de
protest , din dorința de libertate și a unei vieți mai bune. Din păcate, acest
mesaj nobil a degenerat și multe trupe se declară, direct sau indirect,
mesageri ai întunericului. Starurile rock au o mare influență asupra tinerilor,
din păcate sunt cu precădere modele negative, instigând la consumul de alcool,
droguri, la un libertinaj decadent împins până la desfrâu fără limite sau la
violență. Nu mai vorbesc despre cei care în loc să cânte, rag proslăvind întunericul
de parcă ar fi posedați .
-Rockul concretizează în mod
expresiv, continuă Contele pe același ton sfătos, fragilitatea graniței dintre
bine și rău, dintre lumină și întuneric. Tinerii, în căutare de modele, ajung
deseori de a idolatriza starurile rock și le imită nu doar modul de a se
îmbrăca, ci și comportamentul, împrumutând de la aceștia până și concepțiile de
viață, ajungând până acolo încât își pierd
propria identitate !
Contele vorbea acum cu patos,
vizibil revoltat de cele pe care el însuși ni le spunea.
-Vedeți voi, continuă el mai
potolit, muzica este ca și iubirea, un limbaj universal prin care se poate
ajunge ușor direct în sufletul celui care ascultă. Arta, în general, are
această putere. Din păcate, mesajele transmise sunt în majoritatea lor negative,
îndepartând tot mai mult de adevăr în loc să apropie. Adevăratele valori morale
au ajuns să fie minimalizate, ridiculizate. Copiii cresc într-o normalitate
anormală de fapt, scara valorilor fiind întoarsă exact invers!
Din nou în glasul misteriosului
Conte se simțea indignarea. Vorbea cu același patos, vorbea direct din suflet.
Privesc în oglinda retrovizoare și-l văd ușor aprins. Îi zăream un colț din
batista pe care o avea încă așezată pe ceafă, ca un tampon de protecție a
gulerului cămășii sale crem. Am schimbat rapid o privire cu fiul meu, ca și
când ne-am confirma reciproc că este o discuție extrem de serioasă la care nu
ar fi bine să intervenim nicicum.
-Recunosc, spuse Contele, că subiectul
deschis de pasiunea ta m-a stârnit puțin, tinere ! Dar aș vrea să ții minte că
adevărata muzică este cea care cântă iubirea, lumina, natura; cea care aduce
liniște și naște emoții pozitive. Marele filosof antic, Pitagora a definit un
concept sublim, în teoria sa despre muzica sferelor. Anticii știau cu siguranță
că sfera este esența universului. Sfera simboliza pentru ei armonia, iubirea.
Muzica sferelor cuprinde în ea întreaga armonie și iubire a universului.
Anticii știau că oamenii au sădită în suflet sămânța de Lumină , cunoșteau
legile iubirii și ale armoniei care guvernează intreg universul. Acum, sămânța
Luminii sădită în oameni este adânc afundată, în mâlul cleios și negru al
răutății, al invidiei, al lăcomiei fără de margini. Mulți nici nu știu de acest
sâmbur de Lumină din noi, iar alții îl lasă pur și simplu îngropat adânc în
acel mâl neroditor al nemerniciei. Așa cum spuneam, arta are puterea de a ne
face să vedem, să simțim Lumina din noi.
Punând mâna pe umărul fiului meu,
i-a spus pe un ton părintesc :
-Îți doresc tinere, să fii, prin
muzica ta, mesagerul luminii ! Să nu uiți niciodata asta !
Am rămas cuprinși de tăcere. Cu coada ochiului mi-am privit fiul.
Era serios. Privea în față și chipul lui angelic radia luminos printre zulufii
răsuciți pe obraz. Radia parcă acea Lumină despre care ne-a vorbit nobilul
nostru oaspete.
Aș fi vrut să spun ceva pentru a
întrerupe tăcerea. O tăcere aproape mistică, ca și când fiecare ascultam, în
sinele său, muzica propriilor sfere.
Soarele se pierdea undeva în
spatele nostru, alungind ireal umbrele de parcă ar fi vrut să ne demonstreze,
prin lungimea acestora, de fapt măreția luminii. În stânga noastră, au apărut
dealurile ca niște prelungi arce de cerc
boltite spre cer. Mătasea serii devenea imperceptibil tot mai densă, iar
luminile au început să se aprindă, în satele răsfirate pe dealuri amintindu-mi
de un haiku din volumul meu PICURI DE ROUĂ:
aripa serii –
dealurile se aprind
sătuc cu sătuc
Tăcerea ne era străbătută, când
și când, de ritmurile lente ale unei balade rock care se auzea în surdină, în
difuzoarele din mașină.
-Ce repede a trecut timpul, am
rupt totuși vraja tăcerii, mai avem puțin și ajungem acasă!
-Timpul nu trece, oamenii trec
prin timp, spuse pe un ton glumeț Contele.”
fragment din (pseudo)jurnalul ZEN - DRACULA Ordinul Iubirii, edituta Rafet 2013
+primul+fan+DRACULA+Ordinul+Iubirii.jpg)
