IUBIREA, ÎNTEMEIETOARE DE CIVIZAŢIE
Basmul românesc „Tinereţe fără bătrăneţe şi viaţă
fără de moarte” îşi găseşte un nou filon de bogate semnificaţii în cartea lui
Genovel Florentin Frăţilă, „Dracula Ordinul Iubirii”, apărută la editura Rafet,
2013, Râmnicu Sărat.
Cartea este o actualizare, din negura unor
timpuri colorate de frumuseţea basmului, dar şi o iniţiere sufletească a
copilului în drumul spre tânărul obligat să se călească cu noţiunile de
amărăciune/ înţelepciune ca o punte de neocolit în vocabularul sufletesc al
trăirilor umane sau un upgrade de conştiinţă. În acelaşi timp, cartea
neobositului decelator de vibraţii şi energii pozitive din minunea de lume ce-l
înconjoară ( haiku-uri) te pregăteşte pentru saltul dintr-o amorţire de spirit
istoric într-o viziune nouă a renaşterii sentimentului de om al locului, al
pământului unde te-ai născut, cu toată bogăţia împlinirii pe care ţi-o poate da
conştiinţa faptului că descoperi cine eşti şi, dacă ai uitat, să-ţi aduci aminte
învăţându-i pe cei ce vin prin trăire. Premisele unei minuni sunt chiar faptele
de zi cu zi, aparent banale, dezamăgitoare, de multe ori, prin aerul tern, prin
lipsa de perspectivă. Un om. Cetăţean (şomer, candidat la funcţia de primar(!))
soţ, părinte, poet, iese din banalul strivitor al cotidianului prin scrierea
unei cărţi. Cartea nu este consistentă în pagini, se citeşte repede, scop
intenţionat al autorului, să nu fie o sperietoare, prin grosime, pentru tinerii
cărora le sunt mai facile Internetul şi like-urile de pe Facebook. Citind-o am
avut impresia unei şarade. „A început vara cu căldură şi gust de cireş” şi se
derulează precum „câmpia se revarsă cu generozitate în jurul nostru” . Proaspăt
debutant, personajul principal este surprins să constate că prin intermediul
editurii care l-a publicat, volumul său a juns deja la Paris şi a avut un impact
deosebit asupra unui om, omul nefiind un oarecare, ci chiar un conte: Laurian
Câlniceanu Kelling, creator de culoar drept în destinul eroului nostru. Un mail
îl anunţă că o să primească vizita contelui, ba chiar îl va însoţi la o
întâlnire misterioasă şi importantă. Urmează un itinerar paideic prin care
anumite cunoştinţe generale sunt finisate de către conte într-o adevărată
iniţiere. Lumea, cunoscută, mai mult sau mai puţin, prin elementele familiare
nouă, oricând se poate reorganiza pe coloana vertebrală a altui principiu prin
intervenţia unui maestu spiritual. Primul filon al iniţierii este istoria,
plecând de la Vlad Ţepeş. Al doilea, literatura, prin filosoful, poetul şi
scriitorul Lucian Blaga, ca un descoperitor de uşi închise în istoria antică,
deschizându-le până la Zamolxe, prin descifrarea a trei tăbliţe de aur din şase,
rămase dintr-un tezaur dacic volatilizat în condiţii dubioase. Pe conte, autorul
l-a ajutat, indirect, când acesta i-a citit cartea de debut „Picături de
rouă”(haiku-uri), la descifrarea unei moşteniri spirituale, de o bogăţie
incomensurabilă, prin tehnica de concepere a acestora; el (contele) fiind în
posesia celorlalte trei tăbliţe din şase, cunoscute acum doar prin ipostasul de
plumb... Toate acestea spuse autorului, spre uimirea lui şi a familiei sale, îi
dau certitudinea unei reaşezări a lumii în care trăieşte în unghiuri noi, de
unde vede detalii nebănuite până atunci. Iubirea trebuie să fie coagulantul
umanităţii, mai presus de interesele meschine şi de multe ori supralicitate ale
materialului.
Subiectul poate trezi un sentiment de suspiciune,
poate exorciza un zâmbet ironic în colţul gurii sau un balans al sprâncenelor
pentru a le scutura de ameţeala ficţiunii. Noile date, aflate de poetul nostru,
fac diferenţa dintre cultura românească şi cea occidentală?! Zamolxe, piatră de
temelie a unei religii monoteiste într-o lume divizată de orgoliile zeilor. Şi
apoi un prezent la fel de puternic spiritual, semn că ceva a dăinuit peste
secole şi că „veşnicia s-a născut la sat”. Obţinem astfel triunghiul Istorie,
Spiritualitate, Continuitate.
Descifrarea celorlalte trei tăbliţe, misiune
pentru personajul principal, făcută de Blaga (?) de fapt, este o sugestie:
spiritualitatea noastră trebuie continuată în mod susţinut. Şi nu numai atât,
trebuie să învăţăm să ne rezolvăm singuri problemele. Am uitat să
iubim ce-i al nostru, patrimoniul!? Trebuie să reînvăţăm să-l
preţuim. Nu putem lăsa generaţiile ce vin la cheremul nimănui, cu atât mai puţin
la cheremul indiferenţei.
Cartea aduce o lumină pozitivă, tonică,
relansează noţiunea de libertate şi capacitate de reacţie la factorii stresanţi
pentru fiinţa noastră spirituală românească.
Teo Cabel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu