Lansare volum PICURI DE ROUA, Colectia SCRIITORI RAMNICENI, Editura Rafet, 2012
vineri, 10 august 2012
marți, 29 mai 2012
sâmbătă, 19 mai 2012
PROIECTUL PENTRU RAMNICU SARAT
PRIORITATEA “ZERO”: CREAREA
DE LOCURI DE
MUNCĂ
Toată lumea promite asfaltări,
spaţii verzi, borduri, trotuare, canalizări etc.- lucruri fireşti, dealtfel, pe
care trebuie să le gestioneze orice primar.( În unele cazuri se şi specifică faptul că prin astfel de proiecte se
vor crea locuri de muncă. Este adevărat doar pe jumătate, pentru ca firmele
implicate în executarea proiectelor de acest gen există deja şi au angajaţi,
cărora doar trebuie să li se dea de lucru. De aici şi goana firmelor după
contracte “cu statul” şi încrengăturile
de interese între reprezentanţii autorităţilor şi firme, ca şi modul
neortodox cum se organizează şi se derulează licitaţiile pentru câştigarea lor.
Mai e oare nevoie să spunem că o bună parte din sumele “sifonate” astfel din
banul public se transformă în mită electorală? )
Pentru mine este deosebit de important ca Primăria
să încurajeze investiţiile pentru a fi create noi locuri de muncă, mai
ales în sectorul productiv. Dorinţa mea cea mai mare este să încurajez
şi sa facilitez crearea de locuri de muncă în municipiul Râmnicu Sărat, pentru
că eu însumi mă confrunt cu această problemă - de două luni fiind în şomaj,
datorită evaziunii fiscale încurajată de guvernanţi, fosti şi actuali.
Voi încuraja și sprijini orice investiţie
generatoare de locuri de muncă; voi apela la Agenţia Română pentru Investiţii
Străine (ARIS) pentru a putea aduce cel puţin una - două investiţii majore în
zonă şi voi sprijini orice locuitor al oraşului plecat la muncă în străinătate
să vină să investească în oraşul natal şi astfel să cream locuri de muncă
pentru concitadinii nostri. Totodată îi voi încuraja şi sprijini pe actualii
întreprinzători locali să investească pentru a crea noi locuri de munca.
REPREZINT UN PARTID DE TIP NOU
Reprezint un partid nou, înfiintat recent, care
este în acelasi timp şi un partid de tip nou – creat de la bază
spre vârf, baza constituind-o cei un milion de semnatari pentru Legea Cojocaru,
ai căror reprezentanţi au fondat în 2010 Partidul
Poporului (PP-LC). Între partidele de tip clasic ce “populează” scena noastră politică există
deja un partid “clonă” – PP-DD, creat de Dan Diaconescu după tentativa eşuată
de a deturna Partidul Poporului înfiinţat de noi de la calea sa dreaptă.
În partidul nostru şi oamenii sunt noi,
în sensul că nu au fost până acum implicaţi în politică decat – eventual – ca
membri de rând ai altui partid.
Le propun cetăţenilor municipiului Râmnicu Sărat şi
o administraţie
de tip nou, la standardele cu adevărat europene, în care rolul
municipalităţii va fi acela de a crea condiţii pentru dezvoltarea urbei
noastre pe toate planurile, în primul rând şi spirituale. Asta înseamnă că vom
dezvolta economia municipiului, sporind astfel şi intrările la bugetul
local, care va fi folosit cu mai multa pricepere pentru acoperirea nevoilor
sociale ale urbei.
RESPING CATEGORIC NUMIRILE PE CRITERII
POLITICE
Odată ales, doresc să pun ordine în Primărie şi în
întreaga administraţie locală. Voi organiza concursuri pentru fiecare post de
răspundere, cu criterii clare de evaluare. Doresc să eficientizez organigrama
instituţiei şi entităţilor din subordinea ei, urmărind totodată
revizuirea şi completarea fişelor posturilor, astfel încât
sarcinile să fie judicios şi eficient repartizate pe oameni. Vor fi stabilite criterii
clare de evaluare a activităţii
funcţionarilor, care vor fi obligaţi să le respecte
şi să raporteze periodic Consiliului
Local de îndeplinirea atribuţiunilor. Voi urmări să am în Cosiliul Local şi în
fiecare din membrii săi, indiferent de apartenenţa politică, principalul reazem
pentru ceea ce voi intenţiona să pun în practică.
RESPECTAREA
DEPLINĂ A LEGALITĂŢII
IN ADMINISTRAŢIE
Voi dovedi deschidere şi spirit de colaborare în
pregătirea, întocmirea şi încheierea tuturor contractelor Primăriei,
cu un accent deosebit pe organizarea şi derularea licitatiilor. Eu şi
partidul pe care-l reprezint nu avem de cheltuit bani în campanie, aşa că nu
vom rămâne datori cu nimic nimanui. Voi pretinde cinste şi corectitudine din
partea tuturor angajaţilor, în care sens îmi propun să constitui eu însumi un exemplu.
Primăria va avea în permanenţă uşile deschise pentru toţi râmnicenii.
OBIECTIVE SI REPERE VIZATE
1. Investiţii în sectorul privat şi crearea de
noi locuri de muncă
Voi elebora cu specialiştii un algoritm cu nevoile de ordin
social ale municipiului, pe care îl voi supune dezbaterii si aprobării
Consiliului şi voi dispune ca în conformitate cu acesta să se schiţeze
proiecte sectoriale. Parteneriatele Public-Privat vor
constitui osatura tuturor acestor proiecte, în funcţie de care se vor întocmi
şi programele noastre de investitii. Scopul prioritar este acela de a
implica într-o măsura cât mai mare cu putinţă investitiile private,
astfel încât bugetul Primăriei să poată fi direcţionat mai mult către nevoile
de ordin social ale locuitorilor municipiului.
Doresc să revigorez industria în municipiu şi
nutresc speranţa ca viitorul Parlament al României să voteze Legea Cojocaru, prin aplicarea căreia
se vor putea realiza astfel de programe de investiţii cu participarea preponderentă a
sectorului privat, în următorii 10 ani. Potrivit Legii Cojocaru, în
primii 10 ani de aplicare a acesteia, fiecare locuitor
major va primi, de la Fondul de Investiţii al
Poporului, cele 20.000 de euro, din care o parte îi va putea folosi pentru
cumpărarea de capital productiv: terenuri, construcţii, utilaje, fabrici, etc.
Vom încuraja şi sprijini crearea de întreprinderi mici şi mijlocii, sub formă
de SRL-uri, SA-uri, cooperative etc, dar
ne bazăm în mare măsura şi pe forţa asociaţiilor de tip familial şi chiar a
persoanelor fizice autorizate.
Un obiectiv prioritar vizat de mine este familiarizarea
cu principiile şi mecanismele economiei de piaţă concurenţială atât a
antreprenorilor cât şi a cetăţenilor – ca viitori acţionari/antreprenori, ei
înşişi, ori ca simpli angajaţi sau chiar în dubla ipostază, în care sens voi
cere sprijinul mass-media locale şi voi încuraja inclusiv organizarea de
seminarii ori cursuri fără taxă de participare.
Pun mare accent pe rolul ce-l pot juca în astfel de
proiecte concitadinii noştri aflaţi acum la muncă în străinătate, pe care vrem
să-i aducem acasă şi să-i determinăm să rămână acasă pe absolvenţii sistemului
de învăţământ.
2.
Dublarea veniturilor bugetului municipal
Creşterea valorii capitalului utilizat pe teritoriul
municipiului va însemna şi creşterea
Produsului Intern Brut realizat , ceea ce va antrena
şi creşterea veniturilor colectate la bugetul Primăriei Municipiului. Apreciez
că vom putea dubla bugetul municipal şi că, deci, vor fi mai mulţi bani pentru
grădiniţele şi şcolile din oras, pentru spital, pentru cultură, pentru toate
serviciile publice oferite de primărie cetăţenilor.
3.
Urbanizarea tuturor străzilor oraşului.
Într-un oraş al mileniului 3 nu trebuie să mai
existe străzi neasfaltate, neconectate la sistemul de alimentare cu apă şi
canalizare, la cel de iluminat public. Se va continua, în mod firesc, branşarea
la retelele de apă şi canal, asfaltarea tuturor străzilor şi schimbarea
bordurilor, acolo unde este cazul – aşa cum spuneam, cu respectarea deplină a
legalităţii la încheierea şi derularea contractelor.
4. Parc
eolian propriu
Voi crea un parc eolian al municipiului, care va
asigura iluminatul public gratuit şi va
furniza venituri la bugetul local - prin vânzarea
energiei electrice în surplus către rețeaua națională de distribuție.
Intenţionez să realizez acest proiect prin “programul verde” (fonduri
nerambursabile).
5.
Eliminarea câinilor vagabonzi de pe domeniul public.
Toţi câinii vagabonzi de pe străzile şi din
parcurile municipiului vor fi prinşi şi duşi în adăposturi, construite de
municipalitate, în afara oraşului, unde vor fi sterilizaţi, apoi oferiţi celor
care vor să-i adopte. Eu insumi am fost
muşcat de un câine comunitar!.
6.
Oprirea distrugerii spaţiilor verzi ale oraşului.
Vom moderniza şi vom înfrumusea parcurile şi
spațiile verzi din oraş şi vom căuta să
înfiinţam și altele tot cu fonduri nerambursabile.
Primăria Municipiului nu va mai autoriza nicio construcţie care ar urma să fie
ridicată pe spaţii verzi ale oraşului.
7. Nici
un tânăr fără locuinţă.
Prin aplicarea Legii Cojocaru, toţi cetăţenii români
în vârstă de până la 35 de ani, vor putea folosi până la jumătate din cele
20.000 de euro pentru a plăti preţul, parţial, sau integral, primei lor
locuinţe, rezolvându-se, astfel, definitiv, problema locuinţelor pentru tinerii
noştri.
8. Sport
şi cultură pentru tineri şi vârstnici.
Primăria va încuraja şi va sprijini investiţiile
private, iar la nevoie se va şi implica, cu fonduri rezultate din dublarea
bugetului municipal în construcţia unor facilităţi cu destinaţie sportivă şi
culturală: terenuri şi săli de sport, bazine de înot, bibioteci de cartier,
săli de conferinţe. La Casa de Cultura a municipiului se va înfiinţa o cafenea
literară. Voi susţine cu toate mijloacele intensificarea mişcarii
cultural-sportive în şcolile municipiului.
9. Pieţe
agroalimentare benefice pentru producători şi pentru consumatori.
Tot cu banii obţinuţi prin dublarea veniturilor
bugetare, Primăria va putea să dezvolte şi să modernizeze actuala piaţă
agroalimentară a oraşului, dar şi să construiască noi pieţe, care să fie cât
mai aproape de consumatori si să se vândă, direct de la producatori, produse
cât mai prospete, mai bune şi mai ieftine.
10. Alte
măsuri în domeniul social
Voi pune un accent deosebit pe asigurarea unor
condiţii cât mai civilizate de trai pentru bătrâni, în care sens Primăria se va implica activ în accesarea de fonduri
europene pentru construcţia de case pentru bătrâni, în principal în incintele
dezafectate de MapN.
Voi căuta să perfecţionez sistemul asistenţei sociale, astfel încât să
nu existe cetaţeni care au nevoie de sprijin, iar societatea sa nu li-l acorde,
şi invers.
O atenţie deosebită voi acorda comunităţii rrome,
vizând în primul rând potenţialul productiv, creator al acesteia. Doresc să
asigur toate condiţiile pentru integrarea deplină a etniei rrome în viaţa
societăţii, prin punerea în valoare a întregului potenţial creator rrom,
calificarea profesională a cetăţenilor aparţinând acestei etnii, valorificarea
la cote înalte a principiilor vizând ridicarea gradului de socializare a
lor.
Ing.
FRĂȚILĂ GENOVEL-FLORENTIN
joi, 2 februarie 2012
vineri, 20 ianuarie 2012
Lehamitea romanilor sau mirajul anilor bisecti (partea a doua)
Acum patru ani, in mai 2008 am fost singurul candidat independent pentru functia de primar al municipiului Rm Sarat. Inainte de a ma hotara sa candidez am atras atentia in cateva articole,publicate la vremea respectiva intr-un ziar local, asupra faptului ca este un real pericol sa votam politic.Deja consideram din acea vreme ca votul politic este un vot care va aduce le putere un clan sau altul, diferit doar prin culoarea politica,dar cu acelasi gand de a jecmani ceea ce mai ramasese de jecmanit.Din lehamite pentru clasa politica am candidat ca independent astfel incat cetatenii sa aiba si o alternativa non-politica. In februarie 2008 scriam intr-un articol despre”Mirajul anilor bisecti” urmatoarele: ” Arlechiinii politici ies acum la rampa facand tot felul de promisiuni populiste si improscand cu noroi contracandidatii la ciolan. Stim acum ca acesti bieti arlechini sunt manipulati de la centru de liderii partidelor din care provin strict in scopul de a obtine voturi pentru urmatoarea etapa a alegerilor si anume cele parlamentare. Cu aceleasi lozinci expirate, deja incep campaniile electorale sinonime acum cu balciuri politice , cu o zarva presarata de promisiuni desarte ; pe scurt un spectacol ieftin dar regizat cu cheltuieli nejustificat de mari. Deasemeni stim ca in cele din urma noi cetatenii de rand suntem cei care suportam aceste cheltuieli facute in van.
Pe parcursul anilor care au trecut de la schimbarea regimului comunist am inceput sa ne lamurim cu totii ca niciun partid politic ,indiferent de culoarea in care e impopotonat, nu a facut nimic pentru oras . Toti au venit , au promis , au “cules ” voturi si apoi si-au vazut de problemele lor care nu aveau nimic in comun cu cele ele comunitatii.Dimpotriva de la an la an parca a fost tot mai rau : industria a fost distrusa , investitori alungati , oameni dezamagiti luand drumul pribegiei in Italia , Spania sau cine stie unde. Dureros este faptul ca de fiecare data cand acestia se reintorc acasa regasesc aceleasi culori cenusii, aceeasi lipsa de orizont si de speranta . Cu aceeasi lipsa de orizont si speranta sunt intampinati si tinerii absolventi care aici nu au nicio perspectiva.
Sunt convins ca acum ,dupa cei aproape douazeci de ani de speranta desarta ,oamenii s-au lamurit de “latratul”politicienilor din anii bisecti . Oamenii stiu acum foarte bine ca valoarea se masoara in fapte , nu in vorbe! Nu stiu cine mai e atat de naiv incat sa creada intr-un vot politic !
ACUM AVEM NEVOIE DE O NOUA VIZIUNE ! E clar pentru oricine ca la alegerile din 2008 cetatenii trebuie sa castige ! Nu partide politice cu platforme si proiecte care niciodata nu vor fi puse in practica ! Stim sigur acest lucru pentru ca timpul ni l-a demonstrat .” .Din pacate in 2008 oamenii au mai dat si atunci gir clasei politice adancind jaful si debandada nationala, clanul politic aflat la putere ingrosandu-si radacinile spre a putea suge si putina “seva” care mai ramasese de la ceilalti. Acum oamenii protesteaza, ies in strada scosi de lehamitea pentru clasa politica, aceeasi lehamite care m-a determinat ca acum patru anis a candidez. Acum patru ani nu m-a sprijinit nimeni, clasa politica reprezentata prin ceilalti candidati m-a ignorant neinvitandu-ma la un dialog alaturi de ei dar mai grav a fost ca si presa m-a ignorant total. Acum oamenii ies in strada impotriva clasei politice indiferent de culorile acesteia.Ies scosi de lehamite,aceeasi lehamite pe care eu o aveam din 2008.Clasa politica aflata la putere inca incearca sa-i ignore dar déjà e prea tarziu si lehamitea poporului e prea mare.Acum e momentul sa scapam de capusele si imbuibatii claselor politice! Acum e momentul ca poporul roman sa-si recapete demnitatea!
Pe parcursul anilor care au trecut de la schimbarea regimului comunist am inceput sa ne lamurim cu totii ca niciun partid politic ,indiferent de culoarea in care e impopotonat, nu a facut nimic pentru oras . Toti au venit , au promis , au “cules ” voturi si apoi si-au vazut de problemele lor care nu aveau nimic in comun cu cele ele comunitatii.Dimpotriva de la an la an parca a fost tot mai rau : industria a fost distrusa , investitori alungati , oameni dezamagiti luand drumul pribegiei in Italia , Spania sau cine stie unde. Dureros este faptul ca de fiecare data cand acestia se reintorc acasa regasesc aceleasi culori cenusii, aceeasi lipsa de orizont si de speranta . Cu aceeasi lipsa de orizont si speranta sunt intampinati si tinerii absolventi care aici nu au nicio perspectiva.
Sunt convins ca acum ,dupa cei aproape douazeci de ani de speranta desarta ,oamenii s-au lamurit de “latratul”politicienilor din anii bisecti . Oamenii stiu acum foarte bine ca valoarea se masoara in fapte , nu in vorbe! Nu stiu cine mai e atat de naiv incat sa creada intr-un vot politic !
ACUM AVEM NEVOIE DE O NOUA VIZIUNE ! E clar pentru oricine ca la alegerile din 2008 cetatenii trebuie sa castige ! Nu partide politice cu platforme si proiecte care niciodata nu vor fi puse in practica ! Stim sigur acest lucru pentru ca timpul ni l-a demonstrat .” .Din pacate in 2008 oamenii au mai dat si atunci gir clasei politice adancind jaful si debandada nationala, clanul politic aflat la putere ingrosandu-si radacinile spre a putea suge si putina “seva” care mai ramasese de la ceilalti. Acum oamenii protesteaza, ies in strada scosi de lehamitea pentru clasa politica, aceeasi lehamite care m-a determinat ca acum patru anis a candidez. Acum patru ani nu m-a sprijinit nimeni, clasa politica reprezentata prin ceilalti candidati m-a ignorant neinvitandu-ma la un dialog alaturi de ei dar mai grav a fost ca si presa m-a ignorant total. Acum oamenii ies in strada impotriva clasei politice indiferent de culorile acesteia.Ies scosi de lehamite,aceeasi lehamite pe care eu o aveam din 2008.Clasa politica aflata la putere inca incearca sa-i ignore dar déjà e prea tarziu si lehamitea poporului e prea mare.Acum e momentul sa scapam de capusele si imbuibatii claselor politice! Acum e momentul ca poporul roman sa-si recapete demnitatea!
Fratila Genovel-Florentin
http://fratilagenovel.blogspot.com/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)